Există momente în care, deși într-o relație totul pare în regulă, apar întrebări care nu mai dau pace: dacă îl plăcești suficient, dacă relația este cea potrivită, dacă ar trebui să simți mereu aceeași siguranță. Tulburarea obsesiv-compulsivă legată de relații, numită pe scurt ROCD, este o formă de TOC care aduce tocmai acest tip de îndoială apăsătoare în cuplu, chiar și atunci când partenerul este potrivit și relația este sănătoasă. Efectul imediat este o oboseală emoțională zilnică.
Cameron Murphey, Terapeut de Căsătorie și Familie Licențiat, LMFT, atrage atenția că persoanele cu ROCD „experiențează îndoieli cu privire la relația lor ore întregi în fiecare zi”. Tocmai frecvența și durata acestor gânduri fac diferența. Ele ocupă o parte mare din zi și produc confuzie, epuizare și o stare constantă de neliniște. Din acest motiv, ROCD poate fi greu de identificat la început, mai ales că îndoiala în cuplu poate exista și fără o tulburare de anxietate.
Diferența ține de intensitate și de felul în care această stare ajunge să consume energia zilnică. În loc să trăiască relația firesc, persoana afectată începe să o verifice permanent, ca și cum ar căuta un verdict în fiecare emoție. Potrivit explicațiilor citate de Lyla, Murphey spune: „Cineva cu ROCD va analiza constant cum se simte când este în preajma partenerului său.” În timp, analiza ajunge să domine totul. „Este ca și cum ar ține un microscop pe fiecare senzație și sentiment pe care le au, de parcă acele sentimente le-ar spune dacă ar trebui să rămână sau să plece.”
Un semn important este imposibilitatea de a lăsa sentimentele să existe normal, cu variațiile lor firești. În loc să fie acceptate, ele sunt monitorizate obsesiv. Când dragostea, siguranța sau atracția nu sunt resimțite continuu, persoana intră într-o spirală negativă și începe să caute dovezi că relația nu funcționează.
Printre simptomele frecvente se află căutarea excesivă de reasigurare. Persoana vrea să afle în mod repetat dacă își iubește partenerul suficient, dacă atracția este destul de puternică și dacă relația este „cea bună”. Pe moment, aceste confirmări reduc anxietatea, dar pe termen lung o întrețin și creează nevoia altor verificări. Se poate adăuga și impulsul de a-i mărturisi partenerului toate îndoielile. Murphey explică: „A fi incert cu privire la relația ta se poate simți ca un secret masiv, iar cineva cu ROCD ar putea simți că trebuie să-i spună partenerului său dacă vrea să rămână onest.” Totuși, efectul asupra celuilalt poate fi puternic, iar expunerea repetată a acestor îndoieli „aproape întotdeauna ajunge să-l rănească pe celălalt”.
Mai poate apărea și hiperfixarea pe „defectele” partenerului, precum și comparația constantă cu alte relații, în încercarea de a decide dacă alegerea a fost cea corectă. Un criteriu clar care separă îndoiala obișnuită de ROCD este spațiul pe care aceste gânduri îl ocupă în viața de zi cu zi. În îndoielile firești, întrebările apar și trec. În ROCD, ele persistă ore întregi și lasă în urmă o lipsă acută de energie. Murphey spune că persoanele afectate se simt „epuizate și confuze”.
Ce poate ajuta? Un prim pas este să nu tratezi fiecare emoție ca pe o sentință. Murphey recomandă renunțarea la supraanaliza sentimentelor și la monitorizarea anxietății în preajma partenerului. În locul nevoii de a găsi imediat un răspuns, terapeutul sugerează: „În schimb, amână să încerci să-ți dai seama de ceva. Dă-ți timp și spațiu să cunoști cealaltă persoană. Acceptă să nu știi răspunsurile. Bucură-te să înveți despre cealaltă persoană. Descoperă cum este să petreci timp cu ea.” El mai subliniază: „Când faci asta, lași relația să te învețe ce trebuie să știi.” Și completează: „Timpul îți va da răspunsul dacă vrei să-ți asumi un angajament mai profund față de această persoană, dacă îl lași.”
În zilele în care apare impulsul de a testa din nou sentimentele, poate fi util un pas înapoi înainte de a cere reasigurare sau de a începe o discuție din panică. Întrebarea esențială este dacă există o problemă concretă în relație sau dacă este doar o încercare de a obține liniște imediată. Uneori, cea mai bună alegere este să lași timpul petrecut împreună să rămână exact atât: timp împreună, fără teste, fără analiză și fără verdicte finale.
