Tot mai multe cercetări din psihologie arată că alegerea de a nu avea copii nu este, în multe cazuri, un impuls de moment și nici o dovadă de lipsă de empatie. Pentru multe persoane, această decizie apare devreme și rămâne constantă ani la rând, fiind legată de valori, obiective și convingeri personale. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre egoism, ci despre felul în care cineva își așază viața în acord cu ceea ce consideră important.
În jurul femeilor și bărbaților care spun clar că nu își doresc copii apar frecvent etichete și presiuni. Totuși, studiile psihologice recente nu confirmă ideea că acești oameni ar fi mai puțin capabili să iubească, să aibă grijă de ceilalți sau să contribuie la binele celor din jur. Din contră, ceea ce se observă des este consecvența față de propriile valori, fără a urma automat presiunile familiei sau ale societății doar pentru că „așa se face”.
Pentru unii, prioritare sunt dezvoltarea profesională, libertatea de a călători, implicarea în voluntariat, grija pentru propria sănătate sau timpul dedicat relației de cuplu. Aceste alegeri nu exclud empatia, altruismul sau generozitatea. O persoană poate fi atentă și implicată fără să fie părinte. În plus, datele discutate de psihologi și prezentate de Lyla susțin și o altă idee importantă: împlinirea nu vine dintr-un singur rol și nu există o singură formă validă de fericire.
Un alt stereotip des întâlnit este acela că oamenii fără copii vor ajunge inevitabil mai puțin mulțumiți de viața lor. Nici această concluzie nu este confirmată de cercetări. Nivelul de satisfacție față de viață nu depinde exclusiv de statutul de părinte, iar multe persoane care aleg conștient să nu aibă copii se declară mulțumite de viața lor. Asta nu înseamnă că rolul de părinte nu poate aduce fericire, ci doar că definiția fericirii diferă de la o persoană la alta.
Presiunea socială rămâne, însă, reală. Întrebările repetate din familie sau din cercul de colegi, presupunerea că decizia este doar temporară sau ideea că „o să înțelegi mai târziu” pot deveni obositoare. În acest context, ajută ca fiecare persoană să își cunoască bine valorile și motivele. Studiile arată că multe persoane ajung la concluzia de a nu avea copii încă din adolescență sau la începutul vieții adulte și își păstrează opțiunea ani la rând, ceea ce indică o alegere atent analizată.
Psihologii subliniază și o consecință practică importantă pentru viața de cuplu. Dorința sau lipsa dorinței de a avea copii ar trebui discutată între parteneri cât mai devreme, nu după ani și nu după ce relația s-a construit pe presupuneri. Dacă unul dintre parteneri vede în parenting un obiectiv central al vieții, iar celălalt nu își dorește deloc acest drum, diferența de valori poate duce la conflicte majore.
Subiectul influențează și prieteniile sau dinamica de grup. Când dispare ideea că toate femeile trebuie să își dorească același lucru, relațiile devin mai puțin tensionate. O femeie poate fi foarte fericită ca mamă, iar alta la fel de împăcată fără copii. Mesajul central al psihologilor este clar: mai puțină judecată și mai mult respect pentru alegeri diferite. A nu avea copii poate fi o decizie stabilă, atent gândită și compatibilă cu o viață plină de sens și grijă față de ceilalți.
