O transformare care explică de ce dietele eșuează
Povestea medicului Florin Bălănică este una a cifrelor impresionante, dar mai ales a mecanismelor din spatele lor. Acesta a slăbit 104 kilograme în doar opt luni, pornind de la o greutate de 204 kilograme. Momentul decisiv nu a fost un plan alimentar, ci un vis care l-a speriat: „m-am trezit într-o dimineață cu ideea că cei patru copii pe care mi-i doream vor trăi fără mine”. De la această conștientizare, transformarea a fost de neoprit.
Experiența sa personală a stat la baza dezvoltării unei metode medicale centrate pe psihonutriție. Ideea fundamentală este că organismul nu interpretează o dietă ca pe o simplă ajustare a caloriilor, ci o poate percepe ca pe o amenințare la adresa supraviețuirii. „Pentru creierul uman, «scăderea în greutate» este un nonsens. Creierul e programat pentru supraviețuire și percepe pierderea resurselor ca pe un pericol”, explică medicul. Astfel, metoda sa nu se concentrează pe farfurie, ci pe identificarea cauzelor profunde ale îngrășării, fie ele emoționale, hormonale sau legate de microbiotă. „Niciun om nu este vinovat pentru că se îngrașă, dar fiecare este responsabil”, adaugă el.
Psihonutriția: când problema nu este doar în farfurie
Abordarea multidisciplinară care combină medicina, nutriția și psihologia se numește psihonutriție și mută accentul de pe vinovăție pe înțelegerea mecanismelor de blocaj. În România, unde peste 70% dintre adulți se confruntă cu excesul ponderal, iar 25% dintre copiii evaluați pe litoral au probleme de greutate, o astfel de perspectivă devine esențială. Atena Stoica, psihoterapeută și prim-vicepreședintă a Societății Române de Medicină a Stilului de Viață, subliniază că Organizația Mondială a Sănătății clasifică obezitatea drept o „boală cronică, recidivantă și multifactorială”. Lyla Acest lucru înseamnă că nu are o cauză unică și, prin urmare, nu poate fi tratată printr-o singură intervenție.
Potrivit specialistei, adevăratul succes nu constă în pierderea kilogramelor, ci în menținerea pe termen lung a rezultatelor. „În managementul obezității, adevăratul «Sfânt Graal» nu este pierderea în greutate, ci sustenabilitatea acesteia”, afirmă Atena Stoica.
Stresul cronic și „foamea de reglare”
Unul dintre conceptele cheie este „foamea de reglare”. Atunci când stresul zilnic menține corpul într-o stare de alertă continuă, mâncarea ultraprocesată poate deveni un mecanism de calmare a sistemului nervos, nu un răspuns la foamea reală. Acest comportament, adesea etichetat drept „lipsă de voință”, este de fapt un blocaj al capacității de autoreglare. La acest cerc vicios se adaugă și stigmatizarea legată de greutate. Criticile din exterior, odată internalizate, nu fac decât să alimenteze mâncatul emoțional, nu să îl oprească. Medicul diabetolog Sorina Ispas a trecut printr-o experiență similară, slăbind 20 de kilograme după ce a conștientizat că mânca din cauza stresului.
Medicația modernă, un instrument, nu o soluție magică
Tratamentele moderne pentru slăbit, precum terapia injectabilă hormonală cu agoniști GLP-1, sunt prezentate ca instrumente utile, dar nu complete. Atena Stoica explică faptul că acestea creează o „fereastră terapeutică” prin reducerea apetitului biologic și a zgomotului mental legat de mâncare („food noise”), însă nu pot produce singure schimbarea comportamentală necesară pentru menținerea greutății.
Dr. Florin Bălănică întărește această idee: „Terapia injectabilă nu te face să slăbești în sine, ci îți schimbă relația cu mâncarea, iar scăderea în greutate este doar consecința”. El avertizează că, fără investigații medicale preliminare și un meniu adaptat, riscurile pot fi uriașe. Efectele adverse menționate includ greață și tulburări de tranzit, dar și riscuri majore, precum patologii pancreatice acute sau afecțiuni ale glandelor suprarenale. Mesajul final este că blocajele repetate în procesul de slăbire nu sunt un semn de eșec personal, ci un indiciu că relația cu mâncarea este influențată de stres, biologie și oboseală, necesitând o abordare integrată.
