Medicamentele GLP-1 utilizate pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, sunt asociate cu o nouă preocupare ridicată de specialiști. În unele situații, aceștia folosesc termenul „agonorexie” pentru a descrie cazurile în care slăbitul și controlul alimentar ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de kilograme, ci de riscul ca o relație deja fragilă cu mâncarea și propriul corp să se accentueze sau chiar să pornească în acest context.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este unul marginal. Aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. În România, efectele se văd inclusiv în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Dincolo de promisiunea unui „slăbit rapid”, specialiștii spun că merită urmărit cu atenție ce se petrece la nivel psihic. Reacțiile adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot face persoana să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cine are deja vulnerabilități, acest lucru poate duce spre reguli rigide, vinovăție și obsesie.
Luminița Tăbăran, psiholog clinician, explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”. Cu alte cuvinte, medicamentul nu produce singur problema în toate cazurile, dar o poate alimenta. Dacă gândurile despre mâncare, calorii, ce „ai voie” și ce „nu ai voie” devin constante, iar starea ta depinde de ce arată cântarul, semnalul nu ar trebui ignorat.
Potrivit Lyla, specialiștii care lucrează cu tulburări de alimentație spun că văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente mai vechi sau a declanșat altele noi. Brad Smith, director medical al The Emily Program, spune că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a observat și persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Luminița Tăbăran spune că schimbările se văd concret în viața de zi cu zi prin număratul strict al caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualuri alimentare și vinovăție după masă. „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”. Ea mai atrage atenția asupra iritabilității, anxietății, retragerii sociale și rușinii legate de corp.
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, subliniază un mecanism important: când apare greața, persoana mănâncă mai puțin, iar uneori elimină și ce a mâncat din cauza stării de rău. Aceste comportamente pot fi apoi „întărite” de efectul medicamentului. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, în cazul unei persoane subponderale, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung. Sarah Davis, psihoterapeut, spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte dintr-o abordare mai largă, care să includă alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totodată, ghidul publicat la sfârșitul anului trecut arată că datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate. Luminița Tăbăran recomandă ca, înaintea unei diete de slăbit, să fie abordate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Iar dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, este indicat sprijinul unui medic și al unui psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
